Meniu

#rcaieftin  gratuit la tine  #acasa !

Stimati clienti,

Având în vedere recentele evenimente petrecute pe piața de asigurări, precum și impactul acestora membrilor dumeavoastră, asiguraților / pagubiților societății EUROINS, cât și asupra activității FGA in perioada imediat urmatoare,

Avem rugamintea de a ne sprijini prin informarea membrilor dumneavoastra / asiguraților / pagubiților societății EUROINS cu privire la demersurile necesare in relatia cu FGA, cu referire la dosarele de dauna aferente politelor de asigurare emise de societatea EUROINS.

In acest sens va transmit urmatoarea informare:

FGA poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună, din partea potențialilor creditori de asigurare ai Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A.

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., constatarea stării de insolvență a companiei și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia

Astfel, începând de la data publicării deciziei ASF în MO, FGA poate proceda, la cererea oricărei persoane care invocă un drept de creanță împotriva Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A., la deschiderea dosarelor de daună. Cererea de deschidere a dosarului de daună (Anexa 7) se completeză în situația în care pentru un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare în vigoare, nu a fost deschis un dosar de daună de către societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A..

FGA recomandă transmiterea documentelor Online, pe portalurile dedicate

Deschidere dosare daună: Formular Daune – www.fgaromania.ro

FGA poate primi cereri de plată, din partea potențialilor creditori de asigurare ai Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A.

Potrivit legii, tot de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României, creditorii de asigurări ai Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A. pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr 9). Cererile de plată se pot depune până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererile de plată pot fi depuse în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

FGA recomandă transmiterea documentelor Online, pe portalurile dedicate

Cereri de plată privind acordarea despăgubirilor(Anexa 10): Cerere de plată privind acordarea despăgubirilor/ indemnizațiilor – www.fgaromania.ro

Cereri de plată privind restituirea restituirii de primă: Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă – www.fgaromania.ro

Clarificări referitoare la procedura de denunțare a contractelor de asigurare încheiate la Societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A.

Contractele de asigurare încheiate cu Societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A rămân valabile până la expirare, dacă nu intervine una dintre următoarele situații:

  1. titularul poliței denunță contractul de asigurare;
  2. se împlinește termenul legal de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, moment în care polițele de asigurare încetează de drept;
  3. lichidatorul judiciar numit de instanță odată cu deschiderea în instanță a procedurii falimentului denunță polițele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului;

În privința încheierii unui alt contract de asigurare, la un alt asigurător, acest proces ar trebui derulat în paralel cu acțiunea de denunțare a poliței de asigurare încheiate la asigurătorul aflat în insolvență/faliment.

Pași de făcut pentru denunțarea polițelor:

  1. Transmiteți o solicitare de denunțare la Societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A .Email contact: office@euroins.ro
  2. Transmiteți la FGA, o cerere de restituire-Anexa 9, completând online formularul dedicat, pe site-ul FGA: Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă – www.fgaromania.ro
  3. Solicitarea dvs trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
    • Împuternicire / Procură, dacă este cazul;
    • Copie act identitate;
    • Copie poliță de asigurare;
    • Copie dovada plății primelor de asigurare, în cazul plății primelor în rate;
    • Dovada denunțării contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător;

FGA va înregistra cererile de plată și le va analiza în ordinea primirii și înregistrării.

Fondul de garantare a asiguraților va prelua evidențele complete ale dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizației de funcționare a societății. După preluarea acestora, FGA va proceda la publicarea listelor potențialilor creditori de asigurare.

Instrumentarea de către Fond a cererilor de plată se va face după preluarea evidențelor complete ale dosarelor de daună precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile.

Potrivit legii, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări, în termen de 60 de zile de la data publicării în MO al României a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare. Plata despăgubirilor se va face în limita a 500.000 lei pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvență.

Ca schemă de protecție a asiguraților, Fondul de garantare a asiguraților este pe deplin conștient de situația specială în care se regăsește piața asigurărilor la acest moment, prin falimentele societăților City Insurance S.A. și a Euroins S.A. și mai ales de așteptările creditorilor de asigurare ai celor doi asigurători. FGA și-a propus să reprezinte un element de stabilitate și să vină în ajutorul cetățenilor prin desfășurarea activității-instrumentarea dosarelor de daună, plata despăgubirilor cuvenite etc. într-un mod profesionist cu rezultate rapide, în limita resurselor materiale și umane.

Alege RCA Ieftin !!!

Sc Aust Insurance Broker de Asigurare Srl este autorizata si inregistrata la ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara) cu numarul RBK-515.

Va multumim pentru ca ati ales serviciul:

Pentru orice informatii va rugam sa ne contactati
  • 0372.100.100
  • 0731.551.552
Daca ai gasit o problema pe site, anunta-ne si noi o rezolvam!